CONSTANTIN NICULESCU-RIZEA s-a nascut la 9 septembrie 1870, în orasul Braila.

Îsi începe cariera militara la 16 octombrie 1883, urmând cursurile Scoalei Copiilor de Marina (1883-1885), apoi pe cele ale Scolii Navale din Livorno, în perioada 9 septembrie 1885-19 iunie 1891.

A fost avansat la gradul de sublocotenent la 19 iunie 1891 si numit la Depozitele si Divizia Echipajelor.

Dupa numai doi ani, la 30 august 1893, a fost avansat la gradul de locotenent.

La 1 aprilie 1896 a fost transferat la Diviziunea de Mare si, un an mai târziu, la 1 februarie 1897, a fost înaintat la gradul de capitan.

La 1 iunie 1897, a fost mutat la Depozitele Echipajelor Flotilei, iar la 16 octombrie 1898 a fost numit din nou la Divizia de Mare.

I se confera ordinul bulgar „Sfântul Alexandru”, clasa I, în anul 1898.

A avut o activitate foarte dinamica, urmând o perioada agitata în care a fost mutat des dintr-o structura în alta, pe diferite functii. Astfel, la 1 octombrie 1898, a fost numit la Apararea Porturilor Fluviale, la 15 octombrie 1899 la Scoalele Marinei, la 1 aprilie 1901 a fost numit la Depozitul Echipajelor, iar la 16 octombrie 1901, la Divizia de Dunare.

În anul 1901 i se confera ordinul „Coroana României”, clasa a IV-a, în grad de cavaler.

A fost numit comandant de submarin la 16 aprilie 1903, în cadrul Diviziei de Dunare si în acelasi an primeste ordinul bulgar „Meritul Militar”, în grad de ofiter.

La 1 februarie 1906 a fost avansat la gradul de locotenent-comandor si numit la Divizia de Mare si, numai dupa un an, la 15 aprilie 1907, a fost numit din nou la Divizia de Dunare.

A fost numit director ajutor în cadrul Administratiei Centrale a Razboiului, la 1 aprilie 1909, un an mai târziu la Divizia de Mare, iar de la 1 aprilie 1911, dupa ce a fost avansat la gradul de capitan-comandor, a fost numit la Comandamentul Marinei Militare.

Tot în anul 1912 i se confera ordinul „Steaua României” în grad de cavaler, iar în anul 1914 ordinul „Coroana României” în grad de ofiter.

La 20 ianuarie 1913 a fost mobilizat pentru razboiul balcanic si demobilizat la 31 august 1913.

La 1 aprilie 1916, primeste gradul de comandor si, în acelasi an, la 15 august, a fost mobilizat iar, data fiind starea de beligeranta în care se afla România.

Pe data de 4 ianuarie 1917 a fost numit director al Arsenalului Marinei.

La 9 februarie 1917 a fost numit în functia de comandant militar al judetului Covurlui, pe care o îndeplineste pâna la 1 iunie 1918, când a fost numit director al Arsenalului Marinei.

În perioada primului razboi mondial, comandorul Niculescu Rizea a fost si comandant al Garnizoanei militare Galati. Astfel, comandorul Rizea a primit la data de 20 ianuarie 1918, ordinul de a apara orasul Galati, care era confruntat cu retragerea armatelor ruse sub influenta revolutiei bolsevice. În perioada 20-22 ianuarie 1918, cu efective mici, de aproximativ de 355 de oameni, duce lupte crâncene împotiva efectivelor a doua divizii ruse, acoperindu-se de glorie.

Într-o ironie a sortii, pentru aceste fapte, capitanul comandor Constantin Niculescu-Rizea, seful Garnizoanei Galati, a fost decorat de catre Armata Tarista cu ordinul „Sf. Stanislas ” cu spade în gradul de comandor. În amitirea acestor crâncene lupte locuitorii orasului Galati au ridicat un monument care a fost distrus dupa anul 1944, într-o alta ironie a sortii, de catre trupele sovietice.

Ocupa functia de loctiitor al comandantului Comandamentului Marinei de la 25 decembrie 1918 pâna la 9 ianuarie 1919, când a fost numit din nou director al Arsenalului Marinei.

La 8 iunie 1920 a fost numit comandant al Diviziei de Dunare si, dupa o perioada scurta în care îndeplineste functia de înlocuitor al comandantului Comandamentului Marinei, revine pe aceeasi functie la Divizia de Dunare.

La 1 octombrie 1920 a fost numit director superior în cadrul Directiei Marinei din Ministerul de Razboi.

Pe data de 1 aprilie 1921, a fost avansat la gradul de contraamiral si numit comandant inspector si director superior la Inspectoratul Marinei din cadrul Ministerul de Razboi.

I se confera ordinele „Coroana Italiei” în grad de comandor si „Coroana României” în grad de comandor, în 1922 si „Steaua României” în grad de comandor în 1927.

În memoriul sau se mentioneaza, fara a fi datat, faptul ca urmeaza cursurile Academiei Navale si Scolii de Torpile din Italia. Publica o serie de manuale de marina si face parte din comisia care a elaborat regulamentul Marinei Militare.

La 1 octombrie 1928, a fost numit director superior la Serviciul Geografic al Armatei, functie pe care îndeplineste pâna la 1 aprilie 1930, când a fost trecut în rezerva si numit director superior la Inspectoratul General al Marinei.

Este avansat în rezerva la gradul de contraamiral în anul 1930, viceamiral la 1 ianuarie 1932 si 6 ani mai târziu, la 1 ianuarie 1938, este trecut în retragere.

Nu se cunoaste data decesului.