CONSTANTIN POENARU a fost o alta personalitate a topogeodeziei militare românesti si a Armatei Române din a doua jumatate a secolului trecut.

S-a nascut la 8 aprilie 1842. A absolvit Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie si Geniu la 1 iulie 1861, cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Regimentul 4 Artilerie. Apoi frecventeaza cursurile Scolii Militare de Ofiteri si ale Scolii de Stat Major din Paris.

Dupa ce la 30 august 1863 a fost avansat la gradul de locotenent, iar la 2 octombrie 1867 la gradul de capitan, în anul 1869 a fost „atasat” la Depozitul de Razboi, ca operator.

În vara anului 1870, capitanul Constantin Poenaru participa la lucrarile „Comisiunei Europene Dunarene” de ridicare a cursului Dunarii de la Braila la Sulina, având ca rezultat harta Deltei Dunarii.

Dupa terminarea lucrarilor, Constantin Poenaru prezinta un memoriu tehnic, denumit „momerandum”, structurat în patru parti, aratând cu o deosebita claritate modul în care au decurs lucrarile de teren.

La 1 ianuarie 1872 a fost avansat la gradul de maior.

Participa la Razboiul de Independenta în calitate de comandant al Regimentul 8 Infanterie de Linie, în cea de-a treia batalie de la Plevna (30 august/11 septembrie 1877) si în cursul actiunilor de încercuire si blocare a Plevnei si Vidinului.

La 1 aprilie 1877 a fost numit sef al Sectiei operatiilor din Statul Major General al Marelui Cartier General.

La terminarea razboiului a primit ordine si medalii militare: „Steaua României” în gradul de ofiter, clasa a III-a si în gradul de mare ofiter, „Coroana României” în gradul de comandor si de mare ofiter, precum ordinul rusesc „Sf. Ana”.

La 8 aprilie 1880 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel.

La 1 februarie 1883 a fost numit seful Sectiunii II („Studiul cestiunilor geografice si topografie militara”) din Marele Stat Major si profesor de arta militara la Scoala de aplicatii pentru armele speciale.

La 1 ianuarie 1886 a fost înaintat la gradul de colonel si, trei luni mai târziu, a fost numit comandant al Scolii Speciale de Artilerie si Geniu si profesor de arta militara.

La 1 octombrie 1887 promoveaza subsef de Stat Major si sef al Sectiunii a III-a („Lucrarea si tinerea la curent a hartii tarii”) din Marele Stat Major.

La 1 octombrie 1889 a fost numit în functia de director general la Ministerul de Razboi si profesor de Tactica infanteriei la Scoala de Razboi.

Între timp, la 1 decembrie 1891 primeste gradul de general de brigada.

La 12 iunie 1894, datorita calitatilor sale de exceptie, a fost numit ministru de razboi, functie pe care o detine din iunie 1894 pâna în octombrie 1895.

Împreuna cu generalul Lahovari, a întreprins masuri pentru desavârsirea programului de reforma militara initiat între anii 1879-1882, contribuind astfel la pregatirea si aplicarea Legii de organizare a Marelui Stat Major din 6/18 mai 1895.

De la 4 octombrie 1894 a fost înlocuit din functia de ministru de razboi si a fost numit comandant de divizie, unde ramâne pâna la 1 octombrie 1898, când a fost numit seful Marelui Stat Major. Aceasta functie o exercita pâna la 7 aprilie 1900, când a fost înlocuit si numit membru în Comitetul Consultativ al Ministerului.

În aceeasi zi, 7 aprilie 1900 a fost avansat la gradul de general de divizie. Un an mai târziu, la 1 aprilie 1901 a fost trecut în rezerva si pensionat.

S-a stins din viata în anul 1912, la vârsta de 70 de ani.